CAUTARE TARIFE
Facilitati
Sri Lanka & Maldive - doua dintre cele mai potrivite destinatii pentru a admira spectacolul naturii - aprilie-mai
Detalii
Din pacate, cu doar doua zile inainte de plecare, in Sri Lanka au avut loc evenimente extrem de triste ce au afectat mai ales capitala, Colombo, dar si imprejurimile si partea de est a tarii. Cu toate acestea, am plecat in Sri Lanka datorita incurajarilor venite din partea partenerilor locali, care ne-au asigurat ca putem calatori in siguranta si, intr-adevar, nu am resimtit nicio secunda vreun pericol, circuitul desfasurandu-se in conditii optime. Sri Lanka are foarte multe de oferit, dar ce ne-a cucerit cel mai mult a fost natura, care este absolut superba. De la jungla tropicala din zonele joase si plantatiile de orez pana la muntii verzi, impanziti de zeci de cascade si plantatiile de ceai, Sri Lanka este o destinatie potrivita in special pentru iubitorii de natura. Pe mine m-a dus cu gandul la Bali deoarece am descoperit multe similitudini intre peisaje, dar sigur ca orice destinatie are ceva aparte, iar Sri Lanka mi-a transmis o emotie unica. Localnicii sunt oameni deosebit de amabili si primitori, calzi si zambitori. Datorita lor, dar si naturii luxuriante, faunei bogate si bucatariei delicioase, aceasta destinatie merita sa fie descoperita. In circuitul nostru, am avut ocazia sa observam elefantii in habitatul lor natural in Parcul National Habarana. Parcul a fost declarat sanctuar al vietii salbatice. Cele trei ore de safari au trecut ca vantul. Pot spune ca a fost o experiența copleșitoare. Iubitorilor de animale in general și, in mod special, iubitorilor de elefanți, le-o recomand cu drag! Am vizitat orasul Polonnaruwa, a doua capitala antica a tarii, aflata in patrimoniul UNESCO, unde am admirat ruinele Palatului Regal. O alta atractie a circuitului a fost vizita capitalei antice Sigiriya, cu citadela Lion Rock, aflata la o inaltime de 200 de metri, de unde am admirat jungla de palmieri, drept recompensa a efortului de a urca 1200 de trepte. Orasul a fost construit din piatra masiva, inconjurat de o retea extinsa de gradini si decorat cu fresce ce ilustreaza fecioarele care ar fi facut parte, conform miturilor, din haremul imparatului. Constructia citadelei, aflata in patrimoniul UNESCO, a durat doar sapte ani, a fost locuita timp de 18 ani si apoi uitata pentru mai mult de 1300 de ani. Astazi, din pacate, au ramas doar ruinele acestei minuni arhitecturale. Si Templul Dambulla s-a numarat printre obiectivele noastre, acesta a devenit parte a Patrimoniului UNESCO, fiind unul dintre cele mai impresionante temple din Sri Lanka. Templul contine peste 150 de sculpturi ce il reprezinta pe Buddha, cea mai mare fiind o sculptura de peste 14 metri inaltime, infatisandu-l pe Buddha culcat. Nu puteam rata nici vizita la Templul Dintelui, unul dintre cele mai vechi locasuri de cult budiste, inclus pe Lista Patrimoniului Universal UNESCO din 1988. Templul gazduieste, dupa cum ii spune si numele, relicva dintelui lui Buddha. Vizita la Gradina de Condimente din Matale, unde ne-am familiarizat cu numeroasele plante si mirodenii care se cultiva in Sri Lanka, a fost o experienta deosebita. Ca de altfel si plimbarea in Gradina Botanica Regala, care se intinde pe aproximativ 60 de hectare si gazduieste cam 4000 de specii de plante si 10.000 de arbori. Nu puteam sa plecam din Sri Lanka fara sa vizitam si o plantatie de ceai si o fabrica ce produce faimosul ceai Ceylon, care poarta vechiul nume al insulei, Sri Lanka fiind unul dintre principalii producatori de ceai din lume. Dupa o saptamana petrecuta in Sri Lanka, ne-am indreptat spre Maldive pentru cateva zile de relaxare departe de agitatie si zgomot. Pentru iubitorii de plaja si mare recomand aceasta destinatie deoarece este, intr-adevar, un paradis de o frumusete tulburatoare. Recunosc ca am fost foarte intrigata de acest cliseu ce plaseaza Insulele Maldive in topul celor mai frumoase destinatii de plaja din lume si nu-mi imaginam ce poate avea atat de deosebit de oferit, dar acum pot spune cu mana pe inima ca orice alta destinatie de plaja poate concura cu greu cu aceasta. Plajele cu nisip fin, alb, lagune turcoaz, recife spectaculoase de corali si pesti multicolori, palmierii si casutele pe apa formeaza un peisaj imbatabil. Am petrecut cateva zile de vis pe o insula spectaculoasa din atolul de nord al Insulelor Maldive, Meeru Island Resort & Spa fiind singurul resort de pe insula, aceasta avand doar 1200 de metri lungime si 350 de metri latime. Dupa ce am strabatut insula in lung si in lat, am plecat intr-o excursie optionala pentru a descoperi si insule de localnici, dar si alte resorturi. Fiecare fasie de nisip are farmecul ei, Oceanul Indian este la fel de frumos indiferent de locul exact in care te-ai afla, splendoarea exotica a acestor minunate insule cucerind intr-o secunda orice iubitor de frumos. Am plecat din acest paradis cu dorinta de a reveni si cu certitudinea ca Maldive este cea mai frumoasa destinatie de plaja dintre cele vazute de mine pana acum. Am incheiat inca o vacanta minunata designed by Eturia, o aventura a simturilor in care am cunoscut doua tari ce merita din plin a fi vizitate, doua destinatii in care natura este atat de spectaculoasa incat realizezi ca nimic nu se poate compara cu frumusetea acesteia!